Deci hai ca sparg gheata si va pregatesc -sper sa reusesc in scurt timp- o surpriza pentru toti. Un clip video/calup de fotografii pe fond muzical pe care sa-l pun pe Youtube. Apoi, sa-l promovez si pe Facebook. Clubul de Ciclism Galati merita mediatizat caci mi-a creat o impresie foarte buna -cel putin mie ca undercover- si imi place felul vostru de a fi!!!
Hai sa incep....Aici vorbeste olteanul din mine...(trancan intr-una)...
Deci...
Galati, ora 7.30. Ne-am gasit cu totii la statia Peco la iesire spre Galati-Tecuci. Un capuccino, o cafeluta mica inainte de drum...incalzirea. Apoi, indrumati de politistii care dirijau circulatia, ne-am lasat la vale, cu pofta de atacat rampa spre Tirighina pe langa fostul Popas si apoi directia Movileni. Viteza, dar pedalat elegant si usurel. Afara, racorica dar din spate; soarele de-un rosu intens isi ridica pleoapele. Kilometrii curg. La Vasile-Alecsandri, Nicu, prietenul meu primeste ajutor de la ceilalti colegi sa-si salte saua(era prea joasa). Ne readunam si la drum.
La intrare in Independenta, ne depaseste, rama electrica (trenul Galati-Marasesti) in claxoane luuungi. Aveam sa aflu mai tarziu, caci consateanul lui tata -nasul sef de tren- care ma stie de ani buni ca pasionat de trenuri si calatorii, m-a claxonat si am nimerit sa venim cu el inapoi, dar sa nu deviem.
Vremea incepu sa se incalzeasca la fel si muschii. Pedalele fluturau vesele, lantul sfaraia frumos pe pinioanele unse, drum ca-n palma pana la Piscu. Un peisaj superb, soare frumos si salutari din partea majoritatii automobilistilor: autobuze, masini mici, microbuze, TIR-uri, sei, etc. Majoritatea ne claxonau. Inca vreo cativa particianti la trafic deschisesera geamurile masinilor si ne salutau sau ne faceau cu mana (in special doamne si domnisoare). Da, o domnisoara cu ochelari, ne-a facut din mana cu geamul deschis (Fiat alb, B-223-BYA), deci adrenalina la maxim in vene!!!
Urcam iar o rampa la Piscu apoi ne lasam paralel cu linia ferata in sprint catre Vames, apoi pe sosea catre Tudor-Vladimirescu. La jumatea drumului, la caminul conductei apei de Vrancea ce alimenteaza Galatiul, oprim. O pauza, un biscuit, o apa, etc. Facem poze, radem glumim, apoi HAI, ca la Tudor este rost de popas fiind localitate mare si de soi. Urcam pe caluti si la drum.
In Tudor-Vladimirescu, oprim la un magazin mixt. Aprovizionam fie cu apa plata, minerala, fructe proaspete (banane sau portocale) o ciocolata, un red-bul etc. Plecam la drum iesind din comuna pe langa celebrul florar care are ultima casa plina de flori si tocmai ce-si lucra de zor la gradinita. Ne indreptam spre Hanu-Conachi unde facem o oprire mai mare la Popas.
De cum am intrat, ne-a vazut ospatarita si ceilalti meseni. Am reusit sa atragem toata atentia asupra noastra. Ba, d-ra ospatarita ne-a facut si poza de grup. Am servit micul dejun in voie buna, veselie, o berica buna. Apoi regruparea.
Ne suim pe caluti si mai departe ca asa sade bine calatorului: cu drumul!!! Pedalam parca mai cu pofta. Desi ne asteptasem ca berica sa cada greu la ,,rulmentii" genunchilor. Nici pe departe. Pedalam in voie pana la Serbanesti/ Liesti/Ivesti/Draganesti. Sate relativ unele langa altele. Mai dar sincer atat de multi adepti ai bicicletei ca in satele de pe linia Tecuciului nici ca am vazut. Femei in varsta pedalau de zor ca in prima tinerete!!! Foarte frumos!
La Ivesti doi puradei au aruncat cateva pietricele dupa noi, iar lui Nicu ii nimerise spitele. Am racnit la ei ceva ,,romanesc" si am mers mai departe, uitand repede incidentul.
Intram in Tecuci. Vreme calda, lumea -tinerii in special- imbracati la tricouri si pantaloni 3/4. Cald si bine. Ajungem la Catedrala, intram in parc, trecem de-un manelist cu chitara care ,,ragaia" ceva ce el ii zicea muzica dar noi credeam ca deraiase marfarul pe pod la Cosmesti. Nu-l bagam in seama, admiram peisajul, vechea Placintarie careia ii ramasese vechea reclama. Apoi plecam la drum. Numai ca in loc sa facem stanga spre Cosmesti am mers prea mult inainte. Nooc cu cativa localnici care ne-au spus ca pentru a ajunge la Cosmesti -E-585- trebuie sa taiem campul. Ceea ce am si facut.
Un of-road de toata frumusetea prin camp. Peisaj superb: tractoare arand, satean odihnindu-se si ici colo gru verde incoltit.Ajungem la sosea si la Peco LUK-OIL, o pitipoanca ne poarta noroc aratandu-si ,,ce are mai de soi" in toata splendoarea ridicandu-si fustita.,,Marcati profund" de asemenea intampinare, prindem curaj si dai pedale ca nu-i de noi. Si ghinion-avem vant din fata. Eh...macar ca mai aveam 20 km pana in Marasesti. Ajungem intr-un final la Cosmesti si aici facem oprire la semnul de circulatie,indicatoarele curba periculoasa si denumirea localitatii. Admiram podul suprapus CFR cu Rutier si Siretul foarte scazut...Scrutam orizontul si simtim ca nu mai avem mult. Ne regrupam apoi ne lasam in viteza taind doua serpentine si diferenta de nivel si capatam viteza. Profitam ca nu vin masini din niciun sens si lasam calutii sa alunece la vale...Ne odihnim astfel muschii...Pedalam intens cu efort mare pana la Tisita unde Marian Kiss ne serveste cateva sandwich-uri, colegul Geopsy ne indulceste cu niste bombonele delicioase si...mai avem un hop...Ultimul pod catre Mausoleu. Aici cu cateva sute de metri filmez intrarea coloanei pana la intrarea in fata portii. Ridicam mainile a victorie...AM INVINS!!! Am reusit!!! Chiar asta a fost comentariul meu din film: ,,Valverde, Peter Sagan si Kintana si Nibali..."...Vizitam Mausoleul, in timp ce colegul nostru Adi Preda s-a oferit sa aibe grija de ,,herghelia" (bicicletele) noastra... Vizitam atat Mausoleul cat si Muzeul de Istorie unde am testat o mitraliera pe afet din 1916, spargand astfel mitul conform caruia armele din muzeu nu sunt adevarate ci chiar armele recuperate de pe campul de lupta perfect functionabile si azi: am tras de recuperator si am percutat. Functioneaza! Deci nu sunt artizanale! Mergem in oras, la supermarket Profi nu inainte ca eu sa merg sa negociez biletele pentru biciclete-5 la numar- pentru ntren- fara sa intampin nicio problema! Mergem la Profi, aprovizionam cu mancare, doze de bere, si asteptam ,,tramvaiul" in parcul din fata Garii. Vine trenul, un soi de automotor din doua vagoane nemtesti LVT, si ne intampina nasul...un consatean de-al tatalui meu, ne cunosteam de mult timp caci merg des pe ruta galati---Marasesti...Omul ne-a indrumat cum sa urcam sa ne impartim in 2 tabere deci in doua grupuri in doua vagoane astfel sa nu incurcam. Ba nasii si-au strans lucrurile si s-au mutat in celalt capat al vagonului pentru a avea spatiu. La fel si politistii din statie si din tren extrem de amabili si apreciind efortul nostru, ne-au lasat locuri...unde am sat pana la Galati ca belferii. A plecat trenul si apoi si berea a inceput sa curga dar si mancarea. Povestim, radem, recapitulam, veselie pana la Filesti unde eu si Nicu Barsan am coboarat. Eu locuind in Micro-13b practic trenul m-a lasat acasa!!! A fost o tura splendida si las cuvantul colegilor sa completeze si ei.
