SUBIECT:

După ce am bătătorit câteva trasee din jurul Galatiului,am ales împreună cu Cristi,Radu şi Vali, destinaţia mănăstirii Celic Dere. Gustul vine pedalând aşa că ne-am decis instantaneu şi unanim.
Nu cred că există un mijloc mai potrivit de transport decât bicicleta pentru a descoperi şi adulmeca spiritul Dobrogei. Am inceput de ceva vreme să străbat zona Macinului,dar de data aceasta mi-am dorit sa pedalez mai departe,să vizitez şi să admir tezaurul religios dobrogean de la Celic Dere. Poate aşa a vrut Dumnezeu, să păstreze locul ăsta necontaminat de modernitatea profană a timpurilor noastre.
Copănelele mele au intrat în alertă de pe la 6 şi 20 dimineaţa,când mi-am dat seama că sunt pe punctul de a rata BAC-ul de ora 7. La bac ne-am gasit cu marinarii, care au abandonat in ultima clipă traseul initial ,cu ocolişuri spre Celic Dere şi au ales varianta litoralului,una infinit mai obositoare dar şi cu răsfăţ la destinaţie...
La dus, dealurile s-au lăsat uşor cucerite cu vântul bătând din spatele nostru. Primul punct din pelerinajul nostru ciclist a fost biserica din Teliţa,un unicat arhitectural religios după câte am înţeles,cu 6 turle ,în genul catedralelor ruseşti. Din păcate,aşezământul de peste un secol vechime, încercat de cutremure mai ales, se află de foarte mult timp într-un proces etern de restaurare.
Am lăsat în urmă biserica din Teliţa şi am pornit spre principalul obiectiv al pelerinajului nostru,Celic Dere, un loc de legendă, care a continuat în ţara noastră tradiţiile bisericeşti, monahale bizantine.
Ultimii kilometri ,6-8km de urcare către Celic Dere s-au dovedit punctul maxim de îndurare în ceea ce priveşte penitenţa noastră de ordin sportiv, cel puţin pentru mine. Acum mi-am dat seama ce greutate aveau cuvintele profesoarei de limba româna din liceu,când ne vorbea despre spaţiul mioritic ondulat,deal-vale-deal –vale.
Aşezământul s-a conturat în marea sa parte în decursul secolului al IX-lea ,ca mănăstire de maici. În secolul al XX-lea a fost finisat, apropiat de forma de astăzi, ca un sătuc bisericesc, cu anexe şi clădiri de tot felul. Nu puteam să nu luam un pic de aghiazmă.
Şi dacă nu ne-am purificat destul mental şi spiritual, a avut grijă vântul puternic la întoarcere, care aproape ca m-a facut sa imi iau zborul cu tot cu bicla. Când am ajuns la bac nu mai puteam sa cobor din şa, cu mari emoţii am întins un copanel care tremura din toată fiinţa lui. Asta a fost pe scurt aventura noastră în Dobrogea, la ,pârâiaşul de oţel’, după cum s-ar traduce în turcă ,Celic Dere şi cea mai lungă tură din scurta-mi şi umila-mi carieră.


app.strava.com/activities/76107725

Cica nu aveam redactor pentru "gazeta CCG-ului", ia uite aici ce frumos a povestit.
Mi-a placut sa citesc micuta ta povestioara.

P.S.: Scurta si umila cariera se poate extinde prin vointa, placerea de a pedala si putina durere. ( No pain, no gain)

Frumos. A mai primit cineva atitea multumiri ?

Daca le mai spui asa frumos, promit sa te iau intr-o tura mai lunga.
Bravos QOM.

Ciprian mareste spatiul pentru multumiri la Monica ca sa incapa toata lumea.