Clubul de Ciclism Galați a fost prezent pe 17 mai prin Muti și Emil la cursa Road Grand Prix, ce a avut loc în localitatea Boldești-Scăeni. Pentru că orice cursă frumoasă de șosea trebuie să aibă ceva sare și piper, acestea au fost dealul către Crama Seciu de aproximativ 3 km, urmat de coborârea de aproximativ 7 km către Bucov.
Traseul a fost în ture (o tură măsurând 24 km): cei care s-au înscris la grupa amatori au efectuat 2 ture, iar cei care s-au înscris la avansați 4 ture.
Dar să ascultăm povestea spusă chiar de Muti: “Soarele de dimineață prevestea o zi superbă de concurs. Ne-am adunat toți trei (eu, Gabi și Emil) și după ce am urcat căluții pe mașină, fuga catre marea cățărare. Gabi venea în calitate de foto-reporter. În grabă, am uitat pompa lui Emil pe mașină și după câteva hopuri pe podul de la Siret am auzit, apoi zărit în oglindă cum ceva zboară de pe acoperișul mașinii :). Ne-am întors după pompă care cred că i-a purtat ghinion lui Emil și ne-am continuat drumul. Pe drum ne-am mai oprit de câteva ori pentru o mică ședință foto și pene de tufiș.
Ajunși la cartierul general al RGP-ului unde maestrul Alex Ciocan era în febra pregătirilor, ne-am ridicat pachetul de participare, ne-am pregătit băuturile miraculoase, ne-am echipat și apoi am profitat de foto-reporterul CCG – Juga făcând o sedință foto. Zâmbeam noi la început știind ca va fi greu, dar nu eram pregătiți să dăm piept cu așa deal. Dealul nostru de la Brateș e o savarină, pe lângă cel de la Seciu. Juga a avut timp cât noi pedalam să facă ceva poze la frumusețile zonei.
Ora 10 a venit și startul la noi a sosit. După ce am făcut un mic ocol de defilare pentru ca să se mai întindă plutonul și să avem un start lansat, am făcut cunoștință cu Marele Zid: Dealul Seciu. Mulți au tras tare la început, dar în câțiva zeci de metri s-au liniștit. Viteza fiind mica și pentru că eram la început, am mai avut timp și resurse pentru socializare și bancuri între prieteni. Am terminat și cu prima urcare, după care a urmat coborârea lungă și cocoșată, cu multe curbe. Aici eu și Emil am fost puțin dezavantajați pentru că suntem la categoria pană. După coborâre m-am lipit și eu de un pluton și am mers prima turș cu câțiva băieți pricepuți. Frumos mersul la plasă, dar trebuie să tragă toată lumea în mod egal; nu 2-3 să se agite și restul să se odihnească. Dar cum nu îi puteai forța, asta e, te băgai tu în față și trăgeai, că doar erai la concurs nu la o tură de cicloturism. După prima tură am lăsat plutonul meu în spate și m-am aruncat singurel pe marea urcare. Acolo l-am gasit pe Veteranu’ de la Constanța care avusese ceva probleme cu o roată. A revenit repede în pluton și apoi am mers cu el câțiva km. Dar experiența și puterea lui și-au spus cuvântul la un moment dat când și-a luat zborul de lângă mine ca din pușcă. Și am tras așa o bună bucată de timp pâna ce am prins pe urcarea a patra câțiva întârziați. Fiind în a patra tură deja puterile mi s-au înmuiat și gândurile mele erau de a descăleca, dar s-au mai găsit resurse pentru a termina dealul pe bicicleta. La urcare fu cum fu, dar la coborâre s-au dus tovarășii bine de tot și astfel m-am văzut singurel și al nimănui. Ultimii 15 km i-am făcut singur. Nu tu trena, nu tu să schimbi o vorbă cu cineva. Oboseala își spunea cuvântul și viteza de pe ciclocomputer nu vroia să se ridice la mai mult de 30 km/h. Era vânt din față și ca să fie totul perfect începuse să și bureze. Ehhh ... toate erau împotriva mea. Într-un final văd și finișul, iar comentatorul mă anunță ...”a sosit și primul concurent ce a a înregistrat peste 3 ore de pedalat”, mda, mersi zic eu în gând, fă-mă să mă simt și mai nasol.
Dar uit repede de oboseală când îl văd pe Juga vesel cu aparatul foto în mână gata să imortalizeze “campionul”. Îl văd și pe Emil, cam supărat pe evoluția lui.
Cel mai important a fost ca nu și-au făcut prezența crampele, având în vedere delușoarele care le-am urcat. Aveam o amintire nasoală cu dealul Seciu de la concursul Emmedue de acum câțiva ani. Acolo am avut ceva crampe serioase pe final.
Vedem și clasamentele pe categorii de varsta: Emil pe 5, eu pe 13 din 42. Mai târziu am aflat că Emil înaintase în clasament pe locul 4, la o diferență de locul 3 de doar 2 sutimi.
Pentru că biletul de voie de acasă era cu timp limită, ne-am împachetat repede bagajul și ne-am grăbit spre casă. Ne-am grăbit până la calea ferată de la C.A. Rosetti, unde am avut “plăcerea” să stam 40 de minute la barieră și să vedem 4 garnituri de tren, spre disperarea lui Emil care nu mai văzuse atâtea trenuri într-o singură zi :).
Am ajuns cu bine acasă si abia așteptăm o nouă serie din Road Grand Prix.”
Pozele foto-reporterului Juga sunt disponibile pe Facebook: [1] și [2].
